În perioada 4-9 iunie 2018, parohia „Sf. Ioan Iacob Hozevitul” din Chișinău a găzduit prima ediție a taberei de vară pentru copii „Tinerele Vlăstare”. În cadrul taberei au participat 28 de copii cu vîrste cuprinse înte 7-13 ani. Inițiatorul, părintele paroh, Alexei Semionov, ajutat de preotul-slujitor Alexandru Bulai, cu deosebit entuziasm a căutat modalități de cointeresare a copiilor cât și atragerea unor tineri voluntari în organizarea diverselor forme de activitate.
Prima zi a început cu un TEDEUM prin care s-a chemat ajutorul și mila lui Dumnezeu asupra copiilor. În aceste zile copiii au fost instruiți în diferite ateliere practice organizate de meșteri populari, ateliere de pictură pe sticlă, de floristică, de croșetare de confecționare a diferitor obiecte din hîrtie, fiind inițiați și în unele aspecte ale tradițiilor populare. Împreună cu copii s-au prezentat înscenări-teatru de păpuși, precum și interpretarea unor cântece patriotice și audierea muzicii populare. În pauzele dintre activități copiii au avut parte de jocuri de masă și de teren. Scopul urmărit de parohie în organizarea acestei tabere a fost apropierea copiilor de biserică, comunicarea si legarea de noi prietenii între copii. Ne bucurăm totuși, că macar o parte din zi am reușit să-i desprindem de lumea internetului si a tehnologiilor de care ei sînt captivați atît de mult și să le arătăm că se poate petrece timpul copilăriei și altfel în societatea zilelor noastre.
În ultima zi, s-a săvîrșit o rugăciune de mulțumire pentru binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra copiilor ce au petrecut aceste zile atît de frumos și mai aproape de Dumnezeu ca altădată.
Mulțumim voluntarilor Valentina Buciușcan – mester popular, Nicolae Cojuhari, Ecaterina Chian, Sorina Zorilă și tuturor celor ce s-au implicat în organizarea acestei prime ediții a taberei de vară, le dorim și copiilor – o vacanță rodnică și plăcută.
(imagini)