Aflându-ne în Duminica Floriilor, Sfânta noastră Biserică retrăieşte evenimentul intrării în Ierusalim a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Pentru a ne bucura deplin de acest dumnezeiesc eveniment şi a înţelege importanţa acestui praznic, ne propunem să ne imaginăm că ne aflăm prezenţi în mijlocul acelora ce-l întîmpină pe Mântuitorul la intrarea Sa în Ierusalim. O astfel de privire retrospectivă o găsim foarte necesară , spre a cunoaşte împrejurările în care s-au petrecut cele întimplate atunci.
Pe când Domnul Se găsea încă în Betania, mulţi iudei, aflând de prezenţa Sa în acel loc, veniră sa-L cerceteze, dupa cum relatează Sfântul Ioan Evanghelistul (12, 9). Aceştia erau doritori să vadă atât pe Iisus, cât şi pe Lazăr, cel reîntors de pe celălalt tărâm.
Printre pelerinii veniţi la Ierusalim cu prilejul sărbătorilor domnea din pricina Lui o mare nelinişte, toţi întrebându-se: “Ce vi se pare? Oare nu va veni la sărbatoare?” (Ioan 11, 56). Hristos Se afla deci în centrul atenţiei, fiecare aşteptând să vadă dacă Se va încumeta să Se arate în cetatea sfânta.
Fariseii şi arhiereii erau la curent cu aceasta stare de spirit, de aceea înverşunarea lor creştea pe măsura ce îşi dădeau seama cât de precumpănitoare devenise influenţa lui Iisus asupra mulţimilor. Sfântul Ioan afirmă că aceştia dăduseră porunci să-L aresteze dacă se va afla unde Se gaseşte (11, 57). Ei nu îşi închipuiau că Domnul va intra în văzul tuturor în cetatea sfânta şi de aceea voiau să cunoască toate mişcările Sale, spre a pune mana pe El atunci cand li se va părea momentul cel mai potrivit. Iisus avea însa sa dejoace uneltirile lor.
A doua zi dupa ce avusese loc ungerea savarşită de Maria, Domnul, împreună cu ucenicii şi cu iudeii care veniseră la Betania spre a-L vedea, porni spre Ierusalim. Ajuns la Betfaghe, la poalele muntelui Măslinilor, trimise doi ucenici în satul invecinat, spre a-I aduce de acolo un “mânz legat, pe care n-a sezut până acum nici un om” (Marcu 11,2). Marcu si Luca pomenesc numai de mânz, pe cand, în versiunea lui Matei, Iisus îi trimite pe ucenici sa aduca o asină împreună cu mânzul ei, poruncindu-le să spuna aceluia care li s-ar împotrivi că îi trebuie Domnului (Matei 21,2-3).
Ucenicii îndepliniră întocmai dorinţa lui Iisus, aducând cele două dobitoace, pe care aşezară veşmintele lor. Domnul Se sui atunci pe mânz şi astfel îşi continua drumul spre Ierusalim, urmat de mulţimea care îl însoţea.
Când intrară în cetate, procesiunea deveni triumfală: locuitorii Ierusalimului îşi aşterneau hainele pe unde avea să calce Domnul, iar alţii aşezau pe pământ ramuri tinere de finic, culese de prin grădinile oraşului. Evanghelistul Luca spune că mulţimile îl lăudau pe Iisus pentru toate minunile pe care le văzuseră (19, 37), iar Ioan adaugă că mulţi dădeau mărturie despre învierea lui Lazăr la care fuseseră martori (12, 17).De fapt, minunea invierii lui Lazăr era cauza careia i se datora, în cea mai mare măsura, aceasta primire însufletită. Niciodată Israel nu se arătase atât de binevoitor şi de entuziast fată de Iisus. Strigătele înalţate atunci dovedesc că de data aceasta poporul recunoştea în El pe Mesia şi este semnificativ că Domnul nu încearcă să oprească această izbucnire de entuziasm, ba chiar o încuviinţează. Rătăcirea norodului va veni însă de la înţelegerea greşită a misiunii lui Mesia, eroare pe care se vor grefa uneltirile preoţilor şi ale fariseilor. Hristos venise la Ierusalim spre a-Şi oferi viaţa preţ de răscumparăre pentru păcatele oamenilor, dar, înainte de plinirea Jertfei de pe Golgota, El voia să Se descopere sub chipul lui Mesia cel vestit de profeti şi să consacre instaurarea împărătiei Sale. De aceea va ţine să plinească în această zi câteva din profetiile privitoare la Mesia şi totodată Se va manifesta sub chipul teandric propriu Dumnezeului întrupat.
Astăzi prăznuim Intrarea Domnului în Ierusalim (Floriile), după ce ieri ne-am amintit de Lazăr cel înviat din morţi de prietenul lui, Iisus.
Bucuria sărbătorii intrării triumfale a lui Iisus în cetatea sfântă este celebrată înainte de Paşti cu o săptămână, aşa cum s-a întâmplat şi în timpul istoric, devenindu-ne, dincolo de înţelesurile profunde, şi un popas spre apropiata zi a Învierii Domnului. Biserica subliniază aceasta prin sărvârşirea Liturghiei Sfântului Ioan Gură de Aur, prin dezlegarea la peşte, untdelemn şi vin. La noi, ortodocşii, o dată cu Floriile se încheie Postul Paştilor, urmând ca de a doua zi să trăim o săptămână de post aspru, de pocăinţă, trecând pragul bisericii mai des dacă nu în fiecare seară, participând la Denii, retrăind fiecare zi a Săptămânii Patimilor.
Rememorăm azi modul împărătesc în care locuitorii Ierusalimului L-au primit pe Hristos în cetatea lor, când pruncii l-au întâmpinat cu osanale, numindu-L Fiul lui Dumnezeu, când toată mulţimea aceea era bucuroasă şi curioasă de venirea în oraşul lor a Celui care îl înviase pe Lazăr din morţi cu numai câteva zile înainte. Desigur, aceiaşi oameni aveau să uite minunile şi să-L condamne la moarte, la dorinţa invidioşilor şi împietriţilor la inimă farisei şi cărturari.
Episodul Intrării Domnului în Ierusalim este menţionat de Evanghelii (Matei 21, 1-10; Marcu 11, 1-11; Luca 19, 35-38; Ioan 12, 12-18) şi, devenit praznic împărătesc pentru creştini, mai este numit şi Florii, de la sărbătoarea romană a florilor, Floralia, sau Duminica Stâlpărilor, de la ramurile cu care a fost întâmpinat de locuitorii Ierusalimului. Cele mai vechi mărturii despre existenţa şi ţinerea acestei sărbători la Ierusalim datează din secolul al IV-lea şi aparţin pelerinei Egeria care a vizitat Ţara Sfântă.
În amintirea primirii Domnului de către locuitorii Ierusalimului cu ramuri de finic şi de măslin, credincioşii aduc la biserică şi primesc apoi binecuvântate crengi de salcie. În lumea antică, aceste ramuri erau semnul victoriei şi al bucuriei întâmpinării cuiva de rang înalt. Mântuitorul Hristos vine însă ca un învingător smerit, călare pe asin, şi nu pe cal, împlinind profeţia Vechiului Testament: «Bucură-te foarte, fiica Sionului, veseleşte-te, fiica Ierusalimului, că iată Împăratul tău vine la tine drept şi biruitor; smerit şi călare pe un asin, pe mânzul asinei» (Zah. 9, 9). Cu o zi înainte, Domnul îl înviase pe prietenul său Lazăr, mort de patru zile, aşa că mulţimile Îl aclamau şi ca urmare a acestei fapte fără seamăn (Ioan 12, 18), simţind în apropierea Lui venirea lui Mesia cel mult aşteptat: «Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!» (Ioan 12, 13).
Icoana Floriilor înfăţişează credincioşilor – în modul ei specific – întregul episod biblic. Grupul apostolilor într-o parte, Iisus Hristos – figura centrală – stând pe asin şi îndreptându-se către mulţimea locuitorilor Ierusalimului aflată în aşteptare lângă porţile cetăţii; printre ei apar copiii cu crengi în mâini sau suiţi în copaci ori aşternând pe jos veşminte în calea Domnului, ca ecou al obiceiului biblic de a aşterne haine înaintea celui uns rege (4 Regi 9, 13). Icoanele praznicului redau mereu caracterul sărbătoresc, triumfal şi procesional, am putea spune, aducând privitorilor şi ajutându-i să preguste, cu o săptămână înainte, Învierea Domnului şi bucuria biruinţei Sale asupra morţii.
Dumnezeului nostru slavă totdeauna acum şi pururea şi în vecii vecilor Amin!
