Bucuria sărbătorii Nașterii Domnului pătrunde în sufletele creștinilor chiar de la începutul postului Nașterii Domnului, devenind imbold spre a face milostenie, ca expresie a iubirii milostive indreptata spre aproapele aflat în nevoi, și ca răspuns la mila lui Dumnezeu față de noi.
„Suflete al meu smerite,
Adă mai întîi de toate
Preamărire Celui Veșnic
Pentru orice bunătate„
(Sf. Ioan Iacob Hezevitul)
Preamărire lui Dumnezeu aduc și creștinii parohiei „Sfîntul Ioan Iacob Hozevitul” pentru toate binefacerile primite, prin mijlocirea ocrotitorilor Bisericii Sfîntul Ioan Iacob Hozevitul și Sfîntul Serafim de Sarov. Astfel si in acest an, in preajma sarbatorii de Craciun,oamenii cu inima mare sau aratat sensibili fata de cei aflati in dificultati materiale asigurind cu pachete alimentare, mai multe familii nevoiașe, îndemnînd și pe alții spre fapte de milostenie.
Multumim tuturor celor care au luat parte la aceste fapte ale milei crestine.
„Tu, Cel născut cu trupul,
Ca om, la Betleem,
Călăuzește-mi pașii
Spre veșnicul Eden.„
(Sfîntul Ioan Iacob Hozevitul,
De sfînta Naștere)