În fiecare an la hramul bisericii „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” la 18 august se adună mulţime de credincioşi, cinstind cu o deosebită evlavie pe Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, ocrotitorul şi mijlocitorul nostru la Bunul Dumnezeu.

Anul acesta frumuseţea sărbătoarea a avut un colorit aparte, deoarece la Hramului Bisericii au fost prezenţi un sobor de preoţi în frunte cu Înalt Preasfinţitul Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor. Înainte de începerea Sfintei Liturghii Înalt Preasfinţia Sa a fost întâmpinat de soborul preoţesc şi mulţimea de credincioşi, iar oficierea Sfintei şi Dumnezeieștii Liturghii a lăsat în sufletele credincioşilor o predispoziţie caldă de rugăciune şi linişte.

După Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie s-a ţinut un Te-Deum de mulțumire, credincioșii cu Înalt Preasfinţia Sa, Mitropolitul Petru şi slujitorii altarului au înconjurat biserica de trei ori, s-au citit pericope din Sfânta Evanghelie. Apoi Înalt Preasfinţia Sa împreună cu soborul de preoţi au sfințit Sfânta Cruce, care a fost amplasată recent în apropierea bisericii, pentru a îndrepta mereu pașii oamenilor de bună credință spre sfânta biserică şi spre dreapta credinţă.

După Slujba de sfinţire a Sfintei Cruci soborul de preoţi şi credincioşi prezenţi s-au întors în Sfânta biserică, unde Înalt Preasfinţitul Petru a acordat distincții bisericeşti unor ctitori ai sfântului locaş:

  • Dlui Arhitect Eugen Bâzgu, care a făcut proiectul bisericii „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” precum şi al multor alte biserici din Republica Moldova, promovând astfel stilul de arhitectură românesc în construcţia ecleziastică, s-a învrednicit de decoraţia „Crucea Mitropoliei Basarabiei” pentru mireni.
  • Dna Eugenia Lupaşcu – care a contribuit cu mijloace proprii considerabile la construcţia Răstignirea (cruce din Piatră de Cosăuţi), la fel precum şi numeroasele binefaceri şi donaţii pentru construcţia bisericii s-a învrednicit de Diplomă de Merit din partea Mitropoliei.
  • Domnul Iurie Moldovan şi Domnul Valeriu Bogdan, care au contribuit cu mijloace materiale şi prin munca lor la gazificarea bisericii şi construcţia cazangeriei, de asemenea s-au învrednicit de Diploma de Merit a Mitropoliei.

Preotul paroh, părintele Alexei Semionov, a ţinut să aducă mulţumiri celor care s-au ostenit tuturor ctitorilor sfântului locaş, soborului de preoţi, şi nu în ultimul rând Preasfinţiei Sale, pentru grija şi bunăvoinţa sa în păstorirea turmei lui Hristos, precum şi tuturor celor care au participat la organizarea şi desfăşurarea sărbătorii. Cei prezenţi la Sfânta Liturghie, împreună cu soborul de preoţi s-au bucurat de o agapă frățească, la care de asemenea a fost slăvit în cântări Domnul nostru Iisus Hristos, neamul nostru şi Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, mulţumind pentru toate Domnului, căruia se cuvine slava în vecii vecilor. Amin!