Lumina sărbătorii Nașterii Domnului

Icoana Nasterea Domnului
„Veniţi să ne bucurăm întru Domnul, povestind taina ce este de faţă. Zidul cel despărţitor acum cade, sabia cea de foc se îndepărtează, heruvimul nu mai păzeşte pomul vieţii, iar eu mă împărtăşesc de dulceaţa din Rai, de la care m-am îndepărtat prin neascultare” (Stihira 1 de la Vecernia Sărbătorii Naşterii Domnului)

Prin mila Bunului Părinte Ceresc, am ajuns şi în acest an la sărbătoarea Naşterii Domnului, la prăznuirea „tainei celei din veac ascunsă” ce s-a descoperit la „plinirea vremii” (Gal. IV, 4).

Dintre praznicele împărăteşti, Naşterea Domnului este cel mai dorit şi mai aşteptat. Mîntuitorul a venit să elibereze omenirea care rătăcea în întuneric, în necunoaştere, departe de comuniunea cu Dumnezeu. Adam, pentru neascultare, a fost alungat din grădina Raiului, dar cu toate acestea, Dumnezeu nu Şi-a lăsat creaţia să se cufunde cu totul în deşertăciune şi patimi, să rămînă în întunericul păcatului şi în umbra morţii.În marea Sa iubire de oameni, Dumnezeu i-a sădit omului nadejdea izbăvirii (Facere III, 15). Popoarele aşteptau un izbăvitor în persoana lui Mesia – împăratul pămîntesc. Dumnezeu Tatăl L-a trimis printre noi pe Fiul Său, Domnul nostru Iisus Hristos, Care, după cuvîntul Scripturii, „întru ale Sale a venit” (Ioan I, 11). Aceasta este taina cea mare a sărbătorii de astăzi: iubirea lui Dumnezeu vine la noi sub chipul smerit al unui prunc născut în sărăcie. Întrupîndu-Se, Dumnezeu-Cuvîntul a adus pe pămînt toate bogăţiile cereşti, tot adevărul dumnezeiesc, toată fericirea Raiului, şi astfel, spune Sfîntul Grigorie Teologul, prin Betleem oamenii au intrat iarăşi în paradis. Păcatul şi moartea nu mai au putere, întreaga fiinţă şi-a recăpătat strălucirea chipului primit la creaţie.

Cel din veci născut, Fiul lui Dumnezeu, S-a smerit pe Sine (Fil. II, 8), pentru ca noi să ne înălţăm treaptă cu treaptă spre lumina cea neapropiată a Dumnezeirii.Naşterea Domnului este sărbătoarea luminii, în care toţi renaştem, devenim fii ai lui Dumnezeu prin har, bucurîndu-ne de darurile nepreţuite ale vieţii veşnice.

„Dumnezeu S-a făcut om, pentru ca omul să se îndumnezeiască” – ne învaţă Sfinţii Părinţi, şi aceasta este temelia credinţei şi a mîntuirii noastre. Prin Întruparea Sa, Fiul lui Dumnezeu ne-a descoperit valoarea şi frumuseţile vieţii. Mîntuitorul a venit în lume pentru a da un sens nou existenţei omeneşti.

De fiecare dată, la începutul postului care precedează luminata sărbătoare de astăzi, pornim într-un pelerinaj duhovnicesc spre peştera din Betleem, acolo unde avea să se nască Iisus Pruncul, „Cel ce locuieşte în lumina cea neapropiată” (I Timotei, 6, 16).

Evenimentul Naşterii Domnului este important şi unic prin ceea ce el reprezintă pentru întreaga omenire: descoperirea lui Dumnezeu ca izvor nesecat de iubire! Din iubire l-a făcut Dumnezeu pe om după chipul şi asemănarea Sa, ca şi omul la rîndul său să fie focar de iubire. Acesta este rostul cel mai înalt al vieţii – iubirea. Iar dacă nu, atunci care este rolul vieţii pe pămînt? De ce ne mai naştem, de ce mai trăim pe pămîntul acesta fără iubire, fără dragoste adevărată. Iubirea este marele sens al existenţei. Pentru aceasta a venit Iisus Mîntuitorul ca să restabilească iubirea drept cel mai necesar lucru pentru viaţă, căci din iubire a creat lumea şi pe om, din iubire S-a întrupat, din iubire a pătimit şi a înviat, eliberînd pe oameni din robia diavolului, a păcatului şi a morţii.

Troparul Naşterii Domnului pe care-l cîntăm în aceste zile spune: „Naşterea Ta, Hristoase Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoştinţei…” Într-adevăr, Naşterea Domnului a adus lumii lumina cea adevărată. „Eu sunt lumina lumii; cel ce îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (Ioan 8, 12), zice Mîntuitorul despre Sine. Sărbătoarea Naşterii Domnului este un moment de har prin care înţelegem iubirea şi iertarea lui Dumnezeu faţă de noi. Dumnezeu este cu noi, ne poartă de grijă, ne călăuzeşte, ne luminează şi ne cercetează cu iubire, milă şi multă îndurare.

Să-L rugăm pe Domnul să ne dăruiască suflet drept şi sfînt, să nu ne lăsăm copleşiţi de aurul şi argintul lumii, ci să ne întemeiem viaţa pe dreapta credinţă, pe care ne-au lăsat-o moşii şi strămoşii noştri.

Explicarea icoanei Naşterii Domnului

Icoana Nasterea Domnului

În această icoană, întregul mesaj din Evanghelie despre întruparea Mântuitorului din Sfânta Fecioară Maria este surprins împreună cu alte detalii adăugate din Sfânta Tradiţie a Bisericii. În multe icoane cu reprezentări ale Naşterii Domnului sunt o multitudine de detalii, în altele sunt mai puţine. în diagrama arătată aici, luată dintr-un desen al icoanei, putem identifica cel puţin 8 elemente.

Icoana se concentrează, desigur, pe naşterea Domnului nostru Iisus Hristos din Maica Sa, Preacurata Fecioară Maria; ea este reprezentată mai mare decât celelalte personaje, întinsă pe un covoraş şi uitându-se nu la nou-născutul său Fiu, ci mai degrabă cu iubire şi înduioşare către logodnicul ei, Bătrânul Iosif (7), văzându-i uluirea faţă de această deosebit de minunată şi divină naştere. El este arătat în colţul din jos stânga, stând de vorbă cu un bătrân păstor care i-a văzut pe îngeri slavoslovind. Iosif priveşte calm şi meditativ gândindu-se la minunile lui Dumnezeu pe care le vede şi le aude acum. Domnul nostru este arătat în scutece şi culcat în iesle, „căci nu mai era loc de găzduire pentru ei” (Luca 2, 7). În spatele ieslei se află o peşteră întunecoasă (3), care ne aminteşte imediat de peştera în care Domnul a fost înmormântat 33 de ani mai târziu înfăşurat în giulgiu. În peşteră sunt un bou şi un asin, detalii nemenţionate în Evanghelie, dar trăsături invariabile în fiecare icoană a Naşterii; scena e inclusă pentru a arăta îndeplinirea cuvintelor profetului Isaia, „Boul îşi cunoaşte stăpânul şi asinul ieslea Domnului său, dar Israel nu Mă cunoaşte; poporul Meu nu Mă pricepe” (Isaia 1, 3).

Deasupra compoziţiei centrale, in chiar centrul icoanei este steaua minunată venită din rai, care i-a condus pe magi (6) către locul în care se află Mântuitorul nostru; ne aminteşte de semnul raiului pe care-l vedem în icoana Botezului sau Cincizecimii, oriunde e indicată intervenţia divină.

Sfinţii îngeri (4) sunt reprezentaţi mărindu-L pe Dumnezeu şi aducând vestea cea bună a Naşterii Domnului păstorilor (5). Faptul că păstorii evrei şi magii păgâni au fost printre primii să îl slăvească pe Domnul nostru ne arată universalitatea acestui mare eveniment, rânduit pentru mântuirea întregii omeniri.

Ultimul detaliu al acestei icoane, scena spălării Domnului (8) este un element care a provocat multe controverse de-a lungul timpului. În unele biserici din mănăstirile Muntelui Athos, scena a fost intenţionat evitată în fresce şi înlocuită cu tufişuri sau păstori; a existat o părere dominantă că acea scenă era degradantă pentru Hristos, care nu avea nevoie să fie spălat, fiind născut într-un mod miraculos dintr-o fecioara curată. Dar reţinem această imagine în icoana noastră, ca un element din Sfânta Tradiţie transmisă nouă; într-adevăr nu îl degradează pe Domnul, ci îl măreşte pe El, aşa cum este evident în rugăciunea desemnată a fi citită în timpul Botezului pentru moaşa unui copil (Din Trebnicul de rit vechi, a doua rugăciune pentru moaşă: „O Stăpâne, Domnul Dumnezeul nostru … Care a fost culcat în iesle şi a binecuvântat pe moaşa Salomeea care a ajuns să creadă în adevărul de netăgăduit al fecioriei…”. Cine, mai eficient decât o moaşă, poate mărturisi despre o naştere divină şi feciorelnică? De aceea noi înţelegem bine importanţa acestei scene binecuvântate.

În sfârşit, dacă ne uităm la icoană ca la o compoziţie unită, putem doar să fim umpluţi de bucurie, nu doar datorită frumuseţii culorilor şi a atmosferei festive pe care o descrie, dar şi datorită veştii fericite a mântuirii noastre atât de clar proclamată de ea. În icoană, toată creaţia se bucură la Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos: cerul (o stea şi îngerii), pământul (munţii, plantele şi animalele) şi în special omenirea reprezentată cel mai desăvârşit în persoana noii Eve, Preacurata Fecioară Maria, Maica Domnului nostru.

Hristos se naşte! Slăviţi-l!